2017-05-26

ALUPROF sprijină tinerii Ingineri și Arhitecți

Marți, 16 mai, compania ALUPROF a participat la Zilele Inginerului și Arhitectului, organizate de revista Builder. Evenimentul a avut loc în Centrul Terasele de Aur din Varșovia, în cadrul programului social-educativ „Builder for the young engineers”

Programul organizat de revista „Builder” face parte din acțiunile începute chiar de compania sub numele „ALUPROF 4 FUTURE”. Această inițiativă pleacă de la premisa colaborării cu cele mai importante universități din Polonia în sprijinul tinerilor arhitecți în completarea informațiilor sau extinderea competențelor de specialitate și practice în sfera sistemelor arhitecturale din aluminiu.

Angajându-ne în acest program, ne-am stabilit drept scop să permitem tinerilor un start bun în cariera profesională. Suntem conștienți că toate informațiile și cunoștințele tehnologice transmise de noi în timpul acestor întâlniri constituie o valoare uriașă pentru tinerii care aspiră la lumea arhitecturii grandioase – declară Bożena Ryszka, Marketing Manager în cadrul ALUPROF S.A.

În programul ultimei întâlniri pe Terasele de Aur s-au aflat printre altele cursuri ale unor constructori cunoscuți, studii de caz cu participarea inginerilor practicieni, ateliere și consultanță.

La eveniment au participat peste 700 de ingineri și arhitecți din întreaga Polonie. Această frecvență ne bucură foarte mult, deoarece programul presupune popularizarea mărcii ALUPROF printre viitoarele generații de arhitecți, proiectanți sau ingineri, precum și sprijinul în căutarea de noi specialiști pentru munca în cadrul companiei noastre – adaugă Bożena Ryszka.

„Builder for the young engineers” este un program social-educativ dedicat tinerilor arhitecți și ingineri constructori, realizat în colaborare cu cele mai importante organizații din domeniu și cu firmele de top în sfera larg înțeleasă a arhitecturii. Ingineri și arhitecți polonezi celebri sprijină programul cu experiența și cunoștințele lor.