2020-10-15

NEUTRALITATEA EMISIILOR DE CARBON A CLĂDIRILOR - ALUMINIUL ESTE VIITORUL ARHITECTURII?

Subiectul Net Zero Carbon este proiectul global al Asociației Internaționale a Construcțiilor Verzi, care implică decarbonizarea domeniului imobiliar până în anul 2050. Colaborarea membrilor asociației ajută la uniformizarea condițiilor de piață și la dezvoltarea tehnologiei – precum sistemele de tâmplărie din aluminiu, utilizate în construcțiile pasive.

Programul „Advancing Net Zero”

Proiectul a fost prezentat de WGBC în anul 2016 și din acel moment au aderat la acesta 29 de asociații de Construcții Verzi din toată lumea: din Asia și Orientul Apropiat și până în SUA și bineînțeles și PLGBC – Asociația Poloneză a Construcțiilor Verzi. Industria globală se îndreaptă către sistemele de autosuficiență energetică, datorită cărora clădirile pot produce energia necesară, iar sistemele de înmagazinare a energiei sunt tot mai des folosite în combinație cu sursele ecologice regenerabile.

Unul dintre pilonii proiectului este „The Net Zero Carbon Buildings Commitment” – angajamentul firmelor, orașelor, statelor și regiunilor, ca până în anul 2030 să realizeze emisii operative zero de CO2 în resursele lor de construcții și să tindă ca până în anul 2050 toate clădirile să fie utilizate cu respectarea unei amprente de emisii de carbon zero (adică suma emisiilor gazelor cu efect de seră produse de clădirea respectivă).

Implicarea Poloniei în proiect

PLGBC a fost înființat în anul 2008. Organizația influențează industria națională a construcțiilor prin propagarea și implementarea principiului triplei responsabilități: pentru mediu, pentru societate și pentru economie. Asociația modernizează proiectarea, construcțiile și exploatarea clădirilor din întreaga Polonie cu beneficii pentru locatari, mediu și toți participanții la procesul construcțiilor. Aspiră de asemenea la rolul de precursor și lider al acestei dezvoltări, pentru ca împreună cu toate părțile interesate și partea guvernamentală, să tindă la decarbonizarea clădirilor poloneze și a întregului domeniu. Aderarea la proiectul global WorldGBC „Advancing Net Zero” este una dintre acțiunile cheie în acest sens. 

ALUPROF – producător polonez de tâmplărie din aluminiu și liderul acestui tip de soluții în Europa și-a unit forțele cu PLGBC în diferite inițiative legate de construcțiile verzi.

– Ecologia, impactul asupra mediului și dezvoltarea durabilă a firmei și a întregului domeniu al construcțiilor sunt deosebit de importante pentru noi. De mai mulți ani colaborăm cu Asociația Poloneză a Construcțiilor Verzi (PLGBC) în cadrul inițiativelor care promovează „construcțiile verzi”. Ca firmă care stabilește noile trenduri de piață, ne simțim responsabili pentru viitorul arhitecturii internaționale. Acest lucru atestă nu doar patronajul în cadrul proiectului PLGBC Green Building Symposium și al altor inițiative proecologice, ci mai ales faptul că proiectăm sistemele noastre astfel, încât să facilităm realizarea obiectivelor pasive sau a consumului energetic zero al clădirilor – declară Bożena Ryszka, Director Marketing și PR ALUPROF.

Aluminiul este un material modern, care se înscrie excelent în trendurile actuale ale arhitecturii mondiale. În oferta ALUPROF sunt disponibile numeroase soluții din sfera tâmplăriei de aluminiu cu economisire de energie, care îndeplinesc condițiile construcțiilor pasive, atât pentru proiectele comerciale, cât și rezidențiale. Merită să menționăm aici soluția de ferestre și uși MB-104 PASSIVE, dedicată pentru construcțiile cu economisire de energie și pasive și pentru fațade MB-SR50N HI+ și MB-TT50 – care au cea mai ridicată posibil clasă de eficiență A+ pentru produsele destinate caselor pasive.

ALUPROF a prezentat recent și noua versiune a albumului trendurilor AluBOOK – Green Zone. În această publicație, experții, arhitecții și oamenii de știință abordează conceptul green building, dorind totodată să analizeze cele mai renumite și inovatoare realizări green building din Polonia. 

Clădiri având consum energetic zero, pasive și cu economisire de energie

Experții din cadrul WGBC recunosc că a construi o clădire cu necesar zero de energie netă (adică acele clădiri care generează singure 100% din necesarul propriu de energie) este în multe cazuri nerealizabil. De aceea realizările care sunt pasive sau cu economisire de energie și își extrag energia din surse regenerabile (local și extra-local), sunt un obiectiv mai potrivit. Acest tip de acțiuni la scară largă permit un impact pozitiv asupra stării construcțiilor mondiale și mai ales asupra mediului natural. Puteți afla mai multe detalii despre întregul proiect pe pagina PLGBC: https://plgbc.org.pl/projekty/... și WGBC, în limba engleză: https://www.worldgbc.org/advan....